Sistemul sanctionator aplicabil persoanelor juridice, George Alexandru Lazar

Lucrarea reprezinta primul demers stiintific care trateaza exclusiv sistemul sanctionator aplicabil persoanelor juridice, realizand o analiza in profunzime a tuturor institutiilor de drept penal si procesual penal utilizate in aplicarea pedepselor. Partea intai este dedicata masurilor preventive, care in actuala configuratie legala patrund nepermis de mult in sfera sistemului sanctionator. Sunt analizate numeroasele probleme care au aparut pana acum, precum si cele care pot aparea in continuare in practica judiciara, insotite de propuneri de lege ferenda pentru reformarea acestei institutii.

A doua parte a lucrarii este dedicata nucleului dur al sistemului sanctionator: pedeapsa principala si pedepsele complementare, tratate prin prisma legislatiei, a doctrinei si a jurisprudentei nationale si de drept comparat. Aceeasi atentie este acordata si procesului de individualizare a pedepselor, centrat pe criteriile specifice persoanelor juridice, precum cifra de afaceri sau activul patrimonial, utilizate in stabilirea cuantumului amenzii. De asemenea, sunt prezentate criteriile de individualizare a pedepselor propuse in literatura de specialitate pentru persoanele juridice, completate de un amplu examen de practica judiciara.

Partea a treia contureaza premisele unei noi viziuni asupra sistemului sanctionator, pornind de la masurile de compliance (conformitate) care si-au gasit deja consacrarea in codurile penale occidentale. Alaturi de acestea, a fost analizata importanta auditului, a managementului riscului sau a criteriilor de evaluare a persoanelor juridice in domeniile specifice de activitate pentru individualizarea pedepselor si pentru determinarea (in)existentei vinovatiei. Partea finala este dedicata noilor instrumente juridice de exercitare a actiunii penale si sanctionare din dreptul comparat, precum deferred prosecution agreements sau les conventions judiciaires d'interet public, completand un material util atat celor care studiaza aceasta materie, cat si practicienilor.

Vezi si: Carti
220976039 220976039
Out Of Stock
Best choice 5 254
  1. <
  2. Carti si Birotica
  3. Carti
  4. Stiinte umaniste

Sistemul sanctionator aplicabil persoanelor juridice, George Alexandru Lazar

220976039
Momentan produsul NU este in stoc. Lasati-ne datele de contact pentru a primi notificare despre oferta
Sunt de acord sa fiu informat cand produsul o sa fie disponibil sau despre alternativele acestuia si sunt de acord cu Termenii si Conditiile

Cod produs: 220976039

Specificatii Sistemul sanctionator aplicabil persoanelor juridice, George Alexandru Lazar

Cod produs: 220976039

An publicare

2021

Autor

George-Alexandru Lazar

Brand

Universul Juridic

Colectie

Biblioteca de drept penal si drept procesual penal

Continut pachet

1 x Carte

Dimensiune (mm)

148 x 210

Format

Fizic

Gen

Drept

ISBN / ISSN

9786063908248

Limba

Romana

Numar pagini

498

Tip coperta

Brosata

Nationalitate autor

Roman

Subiect principal

Drept penal

Descriere produs

Sistemul sanctionator aplicabil persoanelor juridice, George Alexandru Lazar

Lucrarea reprezinta primul demers stiintific care trateaza exclusiv sistemul sanctionator aplicabil persoanelor juridice, realizand o analiza in profunzime a tuturor institutiilor de drept penal si procesual penal utilizate in aplicarea pedepselor. Partea intai este dedicata masurilor preventive, care in actuala configuratie legala patrund nepermis de mult in sfera sistemului sanctionator. Sunt analizate numeroasele probleme care au aparut pana acum, precum si cele care pot aparea in continuare in practica judiciara, insotite de propuneri de lege ferenda pentru reformarea acestei institutii.

A doua parte a lucrarii este dedicata nucleului dur al sistemului sanctionator: pedeapsa principala si pedepsele complementare, tratate prin prisma legislatiei, a doctrinei si a jurisprudentei nationale si de drept comparat. Aceeasi atentie este acordata si procesului de individualizare a pedepselor, centrat pe criteriile specifice persoanelor juridice, precum cifra de afaceri sau activul patrimonial, utilizate in stabilirea cuantumului amenzii. De asemenea, sunt prezentate criteriile de individualizare a pedepselor propuse in literatura de specialitate pentru persoanele juridice, completate de un amplu examen de practica judiciara.

Partea a treia contureaza premisele unei noi viziuni asupra sistemului sanctionator, pornind de la masurile de compliance (conformitate) care si-au gasit deja consacrarea in codurile penale occidentale. Alaturi de acestea, a fost analizata importanta auditului, a managementului riscului sau a criteriilor de evaluare a persoanelor juridice in domeniile specifice de activitate pentru individualizarea pedepselor si pentru determinarea (in)existentei vinovatiei. Partea finala este dedicata noilor instrumente juridice de exercitare a actiunii penale si sanctionare din dreptul comparat, precum deferred prosecution agreements sau les conventions judiciaires d'interet public, completand un material util atat celor care studiaza aceasta materie, cat si practicienilor.

Vezi si: Carti

Stiinte umaniste Recomandate

Alti clienti au mai vizitat

Nu ezita, scrie ceva!
De ce la noi e mai ieftin?
Nu platim chirii scumpe pe strazi centrale si in mall-uri.
Nu investim in publicitate scumpa pe TV, radio si panouri stradale.
Importam direct de la distribuitori din Europa si Asia.
De ce la noi e mai ieftin? Nu platim chirii scumpe pe strazi centrale si in mall-uri. Nu investim in publicitate scumpa pe TV, radio si panouri stradale. Importam direct de la distribuitori din Europa si Asia.