Autoblamarea, Julia Bueno

Critica de sine este un subiect vesnic actual si reprezinta deseori una dintre principalele probleme care ii aduc pe oameni in psihoterapie, desi de putine ori ea este identificata ca atare. Pentru majoritatea clientilor ea reprezinta o a doua natura, o obisnuinta de care nu sunt constienti si care se afla in spatele trairilor dificile, mai familiare, cum sunt, de exemplu, anxietatea, depresia, dificultatile legate de relatiile intime, dependentele, tulburarile de comportament alimentar, durerea coplesitoare si – adesea sub cea mai agresiva forma a sa – autovatamarea si ideile suicidale. In carte sunt istorisite povestile de viata a opt clienti, exemple concludente pentru cele mai frecvente motive de autoinvinuire – parintii extrem de severi, bullyingul suferit in copilarie; perfectionismul despotic din cultura noastra occidentala contemporana; perpetuele stereotipuri si prejudecati legate de gen, rasa si sexualitate; insistenta promovare a natalitatii de catre societatea noastra si devastatoarea natura a suferintei legate de dificultatile procrearii; dar si efectele nefaste ale unui tip de gandire religioasa fundamentalista. Acestea scot in evidenta modul in care repetatele critici venite din exterior tind sa se ne afecteze pe nesimtite sentimentul propriei valori. Julia Bueno practica consiliere si psihoterapie integrativa de multi ani. Este specializata in psihoterapia persoanelor ce se confrunta cu probleme legate de infertilitate si pierdere de sarcina. In urmatoarele sedinte, am aflat de la Charlotte ca tatal ei o invinuise pentru mult mai multe lucruri decat deteriorarea unei carti pretioase. Ea se putea astepta oricand sa fie considerata drept cauza proastei dispozitii a tatalui – sigur, era o posibilitate mai mica decat in cazul mamei sau al fratelui sau, dar amenintarea plana permanent asupra celor trei. Desi factorii declansatori ai maniei parintelui ei o luau de multe ori prin surprindere pe Charlotte, unul dintre motivele predictibile ale acestei furii era acuzatia ca nu-i acorda tatalui sau suficienta atentie in rarele ocazii in care acesta se afla in preajma ei, sau ca nu-i acorda o atentie „de calitate". Julia Bueno – De cand ma stiu, mi s-a spus ca nu exista decat o cale de-a ajunge in rai si, daca n o urmezi, esti pierdut. Eram o fetita tare serioasa si credeam tot ce mi se spunea. Am mers la o scoala parohiala a Bisericii Anglicane, care era totusi o idee mai liberala decat bisericuta noastra, si obisnuiam sa ma rog pentru colegele mele care nu-l luau in serios pe Dumnezeu in aceeasi masura ca mine. Eram foarte ingrijorata de soarta lor. – Pare sa fi fost o mare povara pentru o copila. – Da, era pur si simplu oribil. Imi amintesc ca eram convinsa ca vor merge in iad daca nu vedeau, ca mine, Lumina. Credeam ca eu sunt cea normala, nu ceilalti. Nu aveam voie sa mi serbez aniversarile ori sa invit acasa copii cu care sa ma joc, nu primeam jucarii drept cadou, nici macar o coarda de sarit. N-am stiut nici ce-i aia bautura carbogazoasa sau ciocolata neagra - pana nu m-am maritat! Nu aveam voie sa gatesc decat cele mai simple mancaruri. Julia Bueno