DOI ANI DE VACANTA, Jules Verne
...— Fii tare, Doniphan, nu te teme! Trebuie sa avem grija si de ceilalti!
Toate astea le spusese in englezeste! Dar, dupa accent, iti dadeai seama ca Briant era francez. Si, intorcandu-se, zise catre mus:
— Esti cumva ranit, Moko?
— Nu, raspunse copilul. Dar trebuie sa tinem vasul in echilibru sa poata taia valurile, altfel ne ducem la fund.
In clipa aceea, cineva dadu brusc la o parte deschizatura capotei din dreptul scarii ce ducea spre salonul schoonerului. Doua capusoare aparura prin deschizatura, si odata cu ele si capul vioi al unui caine, care incepu sa latre tare in chip de salut.
— Briant! Briant! striga un copil de 9 anisori. Ce s-a-ntamplat?
— Nimic, Iverson, nimic! il linisti Briant. Fii bun si coboara numaidecat cu Dole... Hai, ce mai stai?
— Da, dar ne e asa de frica! spuse si alt copil, mai mic ca ei.
— Tuturor? intreba Doniphan.
— Da, tuturor, spuse Dole.
— Hai, hai, la locul vostru! striga Briant. Inchideti bine usa, bagati capul sub plapuma, inchideti ochii si n-o sa va mai fie frica! Nu e nicio primejdie!
— Atentie! Alt val! striga Moko.
O izbitura puternica din spate zdruncina vasul...
Vezi si: Carti